Exercitii pentru periartrita scapulohumerala


Sunteți pe pagina 1din 3 Căutați în document Are la bază tendinita, bursita sau tenosinovita, putând prezenta, clinic, un stadiu acut care evoluează spre subacut, urmat de un stadiu terminal, apoi de vindecare.

artroza artrita articulațiilor șoldului

Stadiul acut necesită imobilizarea în poziţie de repaus cu braţul la 35—45° în abducţie, cu o pernă mică sub axilă şi susţinut de o eşarfă. Se pot încerca exercitii pentru periartrita scapulohumerala izemetrice în membrul superior afectat, cu rezistenţă opusă de mâinile asistentului, care face priză distală pe antebraţ sau chiar pe mână.

complicații ale durerii articulare

Menţinând membrul superior nemişcat prin această priză distală, se cere contracţia izometrică a diverşilor muşchi ai umărului. De preferinţă se, lucrează din decubit dorsal, mişcările contrate fiind de ante- şi retropulsie, ca şi de ridicare a umărului.

Bine ați venit la Scribd!

Stadiul subacut permite începerea mobilizării scapulohumerale, dar prin mişcări pasive, apoi pasivo-active şi active asistate. Nu se vor neglija exerciţiile pentru umărul propriu-zis, pentru facilitarea mişcărilor în articulaţiile scapulotoracică şi acromioclaviculară.

  1. Balsamul articulației osoase
  2. In general, tendinita este una dintre cele doua tipuri: Acuta.
  3. Periartrita scapulo-humerala (psh) : Reumatologie
  4. Periartrita scapulo-humerala psh Periartrita scapulo-humerala PSH Este un sindrom clinic dureros, insotit de redoare articulara si limitarea miscarii, datorita afectarii strcturilor periarticulare prin leyiuni degenerative si-sau inflamatorii.

Primele mişcări pasive pentru scapulohumerală sunt cele de tracţiune cu decoaptare. Mişcările active vor debuta prin realizarea schemei Kabat D1F, pentru exercitii pentru periartrita scapulohumerala pregăti de fapt activitatea pe schema D2F. De mare valoare în acest stadiu sunt exerciţiile de relaxare a membrelor osteochondroza medicament relaxant muscular şi spatelui, în general, şi a umărului afectat, în special, executate după metoda Jacobson.

Stadiul terminal are ca obiective: refacerea forţei musculare, a stabilităţii şi mişcării controlate a umărului.

Ce sa faci daca vrei sa iti dezvolti trapezul si umerii

Sunt permise toate mişcările, accentul punându-se pe cele active cu rezistenţă pentru creşterea forţei musculare. Este permis şi exerciţiul izometric, dar acesta aduce prea puţin beneficiu kinetic pentru umărul dureros simplu.

durere într o articulație artificială de șold

Exerciţiile pentru refacerea stabilităţii şi controlului mişcării sunt foarte importante. Hidrokinetoterapia şi înotul terapeutic sunt metode larg utilizate în acest stadiu. De obicei are ca substrat o tendinită calcifiantă în puseu inflamator sau o migrare de elemente calcifiate în bursa subacromiodeltoidiană.

art condroitină glucozamină

Nu există în acest caz decât o singură atitudine kinetologică: imobilizarea absolută a braţului în abducţie de 70° şi uşoară flexie. Este asocierea dintre un umăr dureros de origine tendinoasă, tendosinovitică sau bursitică şi o limitare a mişcării prin contractură musculară antalgică în rotatori, flexori sau abductorii umărului.

durere într o articulație artificială de șold

Kinetoterapia în general, se va începe cu programul indicat in cazul umărului dureros simplu, faza subacută. Abordarea deficitului de mobilitate se va face separat pentru structurile necontractile şi pentru cele contractile. Într-o etapă ulterioară se va trece la exerciţiile de creştere a forţei musculare pe grupele de muşchi care se dovedesc deficitare.

Încărcat de

Hidrokinetoterapia este larg indicată în umărul mixt şi poate fi aplicată chiar în fazele iniţiale dureroase. Apa caldă are un bun efect calmant, antalgic, permiţând desfăşurarea mobilizărilor umărului. Blocarea aceasta are ca substrat capsulita retractilă şi se caracterizează, în primul rând, prin limitarea marcată a mobilităţii umărului.

Kinetoterapia umărului blocat începe de fapt prin kinetoprofilaxia lui : -posturarea corectă a umărului inflamat în abducţie-rotaţie externă-flexie de braţ ; -mobilizarea precoce şi regulată a membrului superior la cei predispuşi să facă o periartrită.

Umărul pseudoparalitic Are la bază perforarea, ruptura de diverse grade a manşonului rotatorului, apărută de obicei pe un fond degenerativ tendinozedar putând fi semnalată şi la tineri, după un traumatism.

semne de inflamație a genunchiului

În funcţie de gradul de ruptură tendinoasă, ca şi de prezenţa durerii, există două tipuri de recuperare funcţională : În primele 10—15 zile se vor face următoarele exerciţii, care nu trebuie să fie însă solicitante : -exerciţii pentru mobilizarea întregului umăr -exerciţii dinamice pe coloana cervicală pentru mobilizare şi izometrice pentru tonifiere musculară, se va insista pe alungirea în axa gâtului, cu coborârea umerilor -toate exerciţiile pentru cot şi mână ; -exerciţii de relaxare a membrului superior respectiv, cefei, umărului Jacobson -exerciţii pasive de mobilizare a braţului ; -exerciţii izometrice pentru deltoid.

În următoarele două săptâmâni se creşte uşor solicitarea.

Aprecierea ta conteaza

Recuperarea pe atelă în poziţie înaltă a braţului se utilizează în cazuri mai severe, cu rupturi mari, care determină dureri şi impotenţă funcţională marcată. În primele zile nu se solicită scapulohumerala, indicându-se : -exerciţii ale cotului şi mâinii de pe atelă -exerciţii pentru coloana cervicală -exerciţii de mobilizare activă a întregului umăr cu braţul pe atelă -exerciţii statice izometrice ale umărului -exerciţii respiratorii În următoarele 4 săptămîni începe o perioadă de întreţinere funcţională a umărului, fără să se solicite zona lezionată : -exerciţii de mobilizare pasivă de la nivelul atelei spre zenit -exerciţii fără atelă, dar cu braţul menţinut la nivelul respectiv de către kinetoterapeut, care va realiza mişcări pasive de la acest nivel spre zenit şi spre poziţia joasă, cu braţul pe lângă corp -poate fi utilizată terapia ocupaţională.

Documente similare cu recuperarea umarului.